Găinușele Ioanei
„Toți copiii spun că animalele lor preferate sunt câinele și pisica. Ale mele sunt găinile, iar ceilalți nu înțeleg cum de le iubesc așa de mult.”
Sunt Ioana și de când eram mică am iubit găinile.
În fiecare an am avut ocazia să văd cum iese un pui din ou la bunicii mei.
În 2020 am putut sa îi îngrijesc de când au ieșit din ou până s-au făcut mari și am căpătat o relație specială cu ei.
Au și ele un suflet, știu să îmbrățișeze și pot chiar să îți arate iubire.
Sper să reușim să salvăm găinile din baterii!!
Acum că o știți pe Ioana, să vă spun ce mi-a povestit despre găinușele ei.
Toate au câte un nume, o zi de naștere și o personalitate distinctă.
Ce m-a fascinat cel mai tare au fost aventurile prin care acestea au trecut și cât de diferite sunt între ele.
Peripețiile lor au fost scrise cu grijă de Ioana într-un caiet, alături de ilustrații, așa că vă invit să vă bucurați de câteva dintre acestea.
Cutia Negriței
Era sfârșitul toamnei și era tot mai frig.
Toate animalele erau bine, mai puțin Negrița. Era din ce în ce mai zgribulită.
M-am gândit că poate îi e frig și am venit cu ideea să iau o cutie și să pun paie în ea, să o fac patul Negriței.
Zis și făcut! Când am pus cutia în cotețul ei, s-a dus direct în ea să se încălzească.
De atunci, Negrița stă mai tot timpul în cutie la căldură.
Ziua de naștere a Negriței este pe 17 Aprilie.Albușoara
Albușoara este o găină golașă, albă (ca albușul).
Ceea ce mi se pare foarte ciudat este că Albușoara merge înapoi.
Când era mică nu-mi aduc aminte să o fi văzut mergând înapoi, dar e un mister. Când Albușoara merge înapoi își îndoaie capul într-un mod foarte ciudat.
Ea face ouă, mănâncă, bea apă, e bine în ciuda faptului că merge înapoi.
Sfârșit!
Penuța, găina cea lacomă
Avem o găină de anul trecut pe nume Penuța, care e foarte lacomă.
Odată era seară și era niște grâu pe jos. Penuța se dusese în coteț pregătită de culcare.
Mai târziu, când toate găinile erau în coteț, Penuța s-a dat jos și s-a dus la grămada de grâu să mănânce.
Dar nu am mai lăsat-o, pentru că avea deja gușa foarte plină.
Îmbrățișarea lui Pivinel
Eram afară și stăteam cu puii și îl îmbrățișam pe Pivinel.
Eu îmi aplec capul să îl îmbrățișez și, deodată, își întinde capul pe umărul meu. Și ne-am îmbrățișat.
Deci și găinile știu să dea îmbrățișări!
Grația Irinei
Era dimineață și duceam găinile în vale.
În drum este un buștean pe jos. Găinile îl săreau pe rând.
Când a venit rândul Irinei, ea nu a sărit bușteanul, în schimb s-a urcat pe el, a fluturat din aripi și abia apoi s-a dat jos și a mers mai departe.
Asta e grația Irinei.
Vouă ce v-a rămas în gând după poveștile Ioanei?
De multe ori când ne gândim la găini, nu le percepem ca fiind ființe complexe. Vedem doar niște păsări printre alte păsări. Căci dacă ne-am apropia de ele și le-am descoperi unicitatea, nu am rămâne indiferenți la suferința lor.
Haideți să oferim și altor animale această șansă de a se face remarcate! Haideți să fim atenți la poveștile lor.
Articol realizat de Ana Stinghe
Poveștile Ioanei ne arată că fiecare viață este unică și prețioasă. Ajută-ne să punem capăt suferinței și semnează petiția pentru o Românie fără cuști!
Semnează acum!
