Semnează petiția adresată companiei Fornetti!

Fornetti România este printre rețelele cele mai cunoscute de francize din România, având peste 800 de locații în toată țara.

Fornetti afirmă pe website-ul propriu că există o selecție atentă a materiei prime, iar calitatea produselor este îmbunătățită constant în funcție de așteptările și de cerințele clienților. Cu toate acestea, compania nu oferă transparență față de public în ceea ce privește unul dintre ingredientele cele mai importante: ouăle.

În urmă cu câteva săptămâni, Fornetti România a afirmat public că ouăle folosite în producție sunt cage-free și provin de la găini crescute la sol, afirmație care ulterior a fost ștearsă de pe rețelele de socializare, nefiind oferită o explicație clienților interesați. Mai mult decât atât, avem informații că în produsele Fornetti sunt folosite ouă cu cifra 3 de la găini ținute în cuști.

Alătură-te celor

1098

de persoane care au semnat deja petiția


   * Câmp obligatoriu

Tranziția către cage-free (sisteme fără cuști) se petrece într-un ritm foarte rapid, întrucât devine din ce în ce mai cunoscut faptul că practicile de creștere a găinilor în sisteme cu baterii sunt inumane, creând o multitudine de probleme de sănătate găinilor din cauza lipsei de spațiu, de la boli osoase și infecțioase precum salmoneloza, până la comportamente agresive precum canibalismul. Mai mult decât atât, găinile crescute în baterii nu au acces la aer curat și lumină naturală. Practic, cuștile sunt pentru ele niște închisori care le epuizează fizic și mintal, fiind omorâte după aproximativ 2 ani de exploatare intensă, deși o găină poate trăi până la 9 ani dacă i se oferă o viață decentă.

Cu toate acestea, condițiile de stres în care trăiesc găinile nu le afectează doar pe ele. Ouăle care ajung în farfuriile oamenilor pot avea reziduuri de pesticide și medicamente, având un conținut mai mare de colesterol. De asemenea, administrarea antibioticelor este o practică frecventă în ferme, pentru a preveni și trata bolile intestinale, iar acest lucru duce la creșterea rezistenței la antibiotice. Riscul de salmonella este, de asemenea, mai crescut la sistemele de creștere cu baterii.

Până în prezent, Fornetti România nu a transmis consumatorilor poziția oficială în ceea ce privește acest subiect. Deși ni s-au transmis informații conform cărora Fornetti face demersuri către aprovizionarea exclusivă cu ouă cage-free, în lipsa unui angajament oficial, care să informeze consumatorii despre obiectivul stabilit, precum și intervalul de timp necesar pentru a finaliza această tranziție, nu putem include Fornetti pe lista miilor de companii cage-free din întreaga lume. Printre aceste firme se numără și Aryzta AG, compania care deține în prezent Fornetti.

Ne dorim ca firmele precum Fornetti să demonstreze că își respectă clienții și cerințele lor și să oprească folosirea ouălor cu cifra 3. Cage-free devine noul standard global, iar în lipsa unui angajament cage-free aflat la dispoziția consumatorilor, Fornetti România rămâne în urmă față de competitorii săi, dezamăgindu-și, astfel, clienții cărora le pasă de bunăstarea animalelor.

TU POȚI INFLUENȚA VIEȚILE A MILIOANE DE GĂINI.
SEMNEAZĂ PETIȚIA ADRESATĂ COMPANIEI FORNETTI!