O viață fericită vs o viață chinuită: Un dialog între o găină liberă și sora ei dintr-o cușcă

Ieșim pe afară. Privim pământul și iarba verde ce-l învelește. Ne gândim să renunțăm la încălțări pentru câteva momente și să pășim cu tălpile goale pe pământ. De ce nu, până la urmă suntem liberi să o facem. Ne cutremură gândul că ne-ar putea fi luată această libertate. Apoi, ne amintim că sunt multe ființe care nu ajung să beneficieze de ea nici măcar preț de un minut. Ființe cărora natura le-a dat aripi să zboare, fie și numai câțiva centimetri, gheare să scurme și să caute mâncare și capacitatea de a comunica între ele cu ajutorul a 24 de sunete diferite. Probabil că v-ați dat seama că este vorba despre găini. În cele ce urmează, redăm un dialog imaginar între o găină pe nume Liberta și una pe nume Claustra, așa cum ne-am gândit noi că s-ar desfășura unul, dacă l-am putea înțelege.

Liberta: Haide, nu vii?

Claustra: Unde să vin? Ah! Aș veni, dar nu mă pot mișca.

Liberta:  Vino cu mine, am găsit hrană!

Liberta: Haide, nu vii?

Claustra: Ai găsit? Cum ai căutat?

Liberta: Am găsit-o scurmând cu ghearele si am scos-o cu ciocul, tu nu faci la fel?

Claustra: Vai de mine, ghearele-mi sunt tăiate de bare subțiri și reci, nici nu le mai simt. Ciocul mi-a fost retezat, nu-mi amintesc cum era atunci când îl aveam. Mai spune-mi, te rog, spune-mi cum e să umbli pe pământ, căci nu l-am simțit niciodată și tare-mi doresc!

Liberta: Noi stăm toată ziua pe pământ, uneori facem băi de nisip – ne ajută mult și e tare distractiv! Ne mângâie soarele blând de dimineață până la amiază și apoi căutăm locuri unde să ne cocoțăm pentru un somn liniștit. Tu unde te cocoți?

Claustra: Ah, de-aș avea unde! Aici e așa de înghesuit că nici nu mi-am întins aripile vreodată… Nici nu știu de-i zi sau noapte căci nu văd lumina naturală. Nu pot să dorm, toate surorile își plâng suferința, ne sufocăm prinse aici. Nu știu cum se simte nisipul pe penele mele și tare aș vrea să-l pot atinge. Liberta, spune-mi, te rog, câți ani ai?

Liberta: Am șase ani, dar nu sunt cea mai bătrână dintre prietenii mei. Cea mai bună prietenă a mea are nouă ani. Tu ce vârstă ai, Claustra?

Claustra: Eu am un an, dar sunt destul de bătrână, nimeni de aici nu depășește vârsta de doi ani, nici nu știam că noi putem trăi atât de mult!

Liberta: Claustra, dar în spațiul mic din cușcă tu unde poți depune ouă?

Claustra: Nu am niciun loc ferit, niciun loc unde să mă ascund, mă cuprinde disperarea în fiecare moment când trebuie să fac asta aici, așa, fără intimitate. Oul mi-l iau negreșit. Nu l-am avut niciodată cu mine aici, nu am putut niciodată să-l cocoloșesc cu iubire, să am un pui al meu și să-l văd crescând.

Liberta: Tot ce-mi povestești pare incredibil. Cine ți-ar face asta? Cine v-ar face asta și de ce? Aveți nevoie de spațiu, lumină și aer. Aceasta este o închisoare în care ați ajuns pe nedrept, fără să fi avut vreo vină. Fugiți cu mine acum și lăsați în urmă iadul acesta!

Claustra: Aș fugi, dar nu pot! Barele mă apasă crunt și nu pot face vreo mișcare. Liberta, îi aud cum vin! Pleacă până ce nu te descoperă aici și te înconjoară cu metalul dur și rece. Mergi la prieteni, soare și nisip abundent, iar de fiecare dată când vei zbura, zboară pentru noi toate cele cu aripile frânte de chin. Zboară și arată-le tuturor cum trăiește o găină fericită!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *