Românii nu vor ouă de la găini chinuite în cuști

Vara aceasta, Asociația F.R.E.E. a desfășurat în mediul online un sondaj de opinie, cu privire la perspectiva românilor despre bunăstarea găinilor ouătoare crescute în sistem industrial.

Foto: Animals International (www.animalsinternational.org)

Scopul sondajului este de a crește gradul de conștientizare a companiilor despre calitatea produselor pe care le oferă spre vânzare. Marea majoritate a respondenților, dintre cei 373 care au răspuns apelului nostru, sunt vizibil preocupați de modul în care sunt crescute găinile în fermele industriale.

90.9% dintre persoanele care au răspuns la sondaj, au confirmat că li se pare inacceptabil ca supermarketurile și restaurantele să vândă sau să folosească ouă de la găini ținute în cuști.

La întrebarea despre sursa din care consumatorii procură ouă, majoritatea au răspuns că preferă rafturile magazinelor, după care apelează la rude sau au propriile gospodării. Cei mai puțini frecventează piața sau magazinele de cartier.

  • 94.7% dintre respondenți sunt de acord că România ar trebui să interzică utilizarea cuștilor în producția de ouă.
  • 97.3% consideră că guvernul e dator să încurajeze și să sprijine producătorii în a adopta practici de bunăstare.
  • 76.5% ar fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru ouă a căror proveniență nu implică cruzime față de păsări.

Date Demografice

Sondajul de opinie va fi reluat la finalul campaniei de informare și va include răspunsurile a mai multor respondenți, pentru a prezenta cu mai mare acuratețe mentalitatea românilor și alegerile alimentare care le corespund.

Alte știri și articole

Găini în cușcă

Știi să faci diferența între tipurile de ouă?

Putem identifica sursa reală a produsului prin mai multe elemente ce pot fi regăsite pe ambalaj.

Citește mai mult →
Protest F.R.E.E. în fața PROFI

F.R.E.E. continuă campania de informare adresată PROFI

În urma protestelor din fața magazinelor PROFI, compania a emis un comunicat de presă. Asociația F.R.E.E. răspunde punctual declarațiilor...

Citește mai mult →
Găini în cușcă

Ce spune despre noi felul degradant în care tratăm animalele?

Dacă am pune oamenilor întrebarea „Iubiți animalele?”, majoritatea covârșitoare ar răspunde „Da” fără să stea pe gânduri...

Citește mai mult →