Semnează petiția acum!

Sprijină inițiativa noastră de a opri comercializarea ouălor cu cifra 3 și a interzice cuștile din fermele de găini ouătoare. Semnează petiția!

35823 out of 40000
35823 din 40000 semnături
 
Cine suntem și ce facem?
Suntem Asociația F.R.E.E. și împreună cu Alianța Open Wing derulăm proiectul România Fără Cuști, ce își propune oprirea comercializării ouălor cu cifra 3 și interzicerea sistemelor de creștere cu baterii de unde provin acestea. De ce? Deoarece în România, 60% dintre găinile crescute în sistem industrial sunt ținute în cuști foarte mici, care, deși sunt aprobate din punct de vedere legal, nu le asigură condițiile de bază pentru bunăstarea lor. Lipsa de spațiu, a luminii naturale și a aerului curat le face să devină agresive și să se ciugulească reciproc. Pe lângă faptul că nu își pot întinde aripile, găinile suferă și din cauza podelei din grilaj metalic, care le taie pielea de pe tălpi. Unele dintre ele, epuizate și incapabile de a se mișca liber, sunt călcate în picioare, până la moarte, de către celelalte păsări. Credem că niciun animal nu ar trebui să sufere în cele mai cumplite condiții și de aceea vrem să ne unim vocile împreună cu iubitori de animale, consumatori și companii alimentare, pentru a interzice cele mai rele sisteme de creștere din fermele românești cu găini ouătoare.
Cum ajută semnătura ta?
  1. Semnătura ta ne ajută în dialogurile cu firmele alimentare. Un număr mare de semnături de la oameni care se opun comercializării ouălor cu cifra 3 este una dintre dovezile că mentalitățile, piața și cererea se schimbă. Toate aceste lucruri pot convinge o companie să publice un angajament cage-free, prin care își asumă că a renunțat deja sau că va renunța în decursul a câțiva ani la folosirea ouălor cu cifra 3.
  2. Semnătura ta ne ajută în dialogul cu autoritățile. Lucrăm la un proiect legislativ care să interzică bateriile, iar suportul publicului este unul dintre argumentele care pot ajuta legea de interzicere a cuștilor să fie aprobată, așa că, semnează (dacă nu ai făcut-o deja) și invită-ți și apropiații să o facă!
Cum mai poți ajuta?
  1. Evită ouăle cu cifra 3 sau evită să consumi ouă în general. În prezent există o mulțime de alternative la ouă care ne pot ajuta să trăim sănătos în timp ce scutim de la suferință inutilă milioane de găini crescute în ferme.
  2. Întreabă-ți restaurantul/magazinul preferat dacă folosește/comercializează ouă cu cifra 3 sugerează alternative.
  3. Urmărește-ne pe rețelele noastre de socializare și implică-te în campaniile noastre de conștientizare adresate publicului sau companiilor din industrie. 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Ouăle comercializate în magazine și supermarketuri sunt inscripționate cu un cod de la 0 la 3 care descrie sistemul de exploatare din care acestea provin.

Semnează petiția

Ajută păsările! Semnează petiția prin care le cerem companiilor să nu mai folosească ouă cu cifra 3!

Companii

Află despre companiile care tratează subiectul cu indiferență, companiile care au arătat deschidere față de subiectul cage-free și companii cage-free!

Noutăți

De la promisiuni la acțiuni: Chiar renunță firmele la ouăle de la găini chinuite?

Tot mai mulți consumatori și companii evită ouăle marcate cu cifra 3, iar motivele sunt suficiente!DE CE?Imaginează-ți că îți petreci viața într-un lift, fără spațiu,...
Read More "De la promisiuni la acțiuni: Chiar renunță firmele la ouăle de la găini chinuite?"

Ultimele noutăți în ceea ce privește demersul cage-free

Ca răspuns la inițiativa cetățenească europeană „End the Cage Age” (Să punem capăt erei cuștilor), Comisia Europeană intenționează să prezinte o propunere legislativă, până la...
Read More "Ultimele noutăți în ceea ce privește demersul cage-free"

Cât de viabilă este tranziția producției de ouă la sisteme fără cuști

Echipa F.R.E.E. lucrează împreună cu oameni politici la un proiect legislativ de interzicere a cuștilor în care trăiesc mai bine de jumătate din găinile ouătoare din în România. entru că dorim ca acest proiect legislativ să fie unul cât mai complex, am colaborat cu specialiști în domeniul economic în vederea elaborării unor analize ce vor veni în completarea draftului de lege.
Read More "Cât de viabilă este tranziția producției de ouă la sisteme fără cuști"

Ce cred românii despre ouăle cu cifra 3

Un studiu recent derulat de iSense Solutions pentru F.R.E.E. spune că aproape 9 din 10 români (88%) ar fi dispuși să plătească suplimentar pentru ouă ce provin de la găini crescute la sol. Aproape 8 din 10 români (76%) consideră că autoritățile statului nu sunt destul de implicate în modul de creștere a animalelor.
Read More "Ce cred românii despre ouăle cu cifra 3"

Povestea găinușei din spatele coșului cu ouă roșii

Pentru majoritatea oamenilor, sărbătorile pascale sunt un prilej de a fi mai buni cu cei din jurul nostru. Printre cele mai cunoscute tradiții de Paști...
Read More "Povestea găinușei din spatele coșului cu ouă roșii"

Cât de deschise sunt firmele din România la trendul global cage-free?

Încă din 2019, prin proiectul România Fără Cuști, asociația FREE colaborează cu firme de toate dimensiunile din sectorul alimentar pentru a ridica standardele ce privesc...
Read More "Cât de deschise sunt firmele din România la trendul global cage-free?"