România fără cuști

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Proiectul România fără cuști își propune, cu sprijinul celor peste 80 de organizații din Alianța Open Wing, să oprească abuzurile asupra găinilor ouătoare din sistemele industriale cu baterii. Reprezentanții asociației Freedom and Respect for Every Earthling invită companiile din industria alimentară la dialog și colaborare spre a pune capăt celor mai cumplite sisteme de creștere a găinilor ouătoare: bateriile îmbunătățite. 

La nivel global, mii de companii fac tranziția sau au oprit deja aprovizionarea cu ouă de la găini ținute în cuști. În România, majoritatea retailerilor cunoscuți, precum Lidl, Penny, Kaufland, Selgros, Mega Image, Carrefour, și-au luat angajamentul conform căruia, până în 2025, sau mai devreme, vor opri furnizarea de ouă marcate cu cifra 3. Restaurante precum City Grill, Bistro La Noi, Bistro de l’Arte, Fragment dar și cofetării precum Senneville, au arătat deschidere față de acest subiect, fiind preocupați de calitatea produselor oferite consumatorilor și de condițiile în care sunt crescute păsările.

Ouăle comercializate în magazine și supermarketuri sunt inscripționate cu un cod. Prima cifră din acesta descrie sistemul de exploatare a găinilor de la care provin aceste ouă. Cifra 3 de pe ouă corespunde celui mai cumplit sistem de creștere a găinilor: cel cu baterii.

Cod ouă Spațiul per găină, calitatea hranei, durața perioadei de somn, cantitatea de lumină naturală, cantitatea de aer curat, scad dinspre sistemele cu cifra 0 către cele cu cifra 3.

În România, aproximativ 5 milioane de găini sunt crescute în baterii, adică un procent de 60% din totalul de păsări crescute în sisteme industriale.

Bateriile îmbunătățite, conform noilor standarde ale Uniunii Europene, au o înălțime de 20 cm și alocă fiecărei găini o suprafață de numai 600 cm² utilizabili, puțin peste dimensiunea unei foi de hârtie A4. În aceste condiții, găinile nu au nici măcar spațiul suficient pentru a-și întinde aripile. 

Găinile din cuști nu au parte de lumină naturală, de aer proaspăt, și își petrec întreaga viață pe gratii de metal, în spații mici și murdare.

Acestea nu își pot manifesta comportamentele naturale specifice găinii: cocoțatul, scurmatul în pământ, băile de praf și cuibăritul.

Anumiți producători consideră că aceste condiții sunt de ajuns pentru ca păsările să trăiască și să-și îndeplinească „sarcina” – aceea de a produce ouă. Însă, lipsa de spațiu și aglomerația sunt un factor de stres pentru găini ce declanșează deseori comportamente agresive precum ciugulirea vătămătoare și canibalismul. Investigații recente au scos la iveală imagini cu un profund impact emoțional. Înghesuiala în care trăiesc atâtea ființe blochează accesul lucrătorilor către găinile bolnave și muribunde, așa că multe dintre ele suferă în agonie, iar după moarte, trupurile lor sunt abandonate și lăsate să se descompună. Materialele apărute atât în mediul online cât și la TV dovedesc, încă o dată, faptul că practicile standard și cerințele minime necesare aprobate din punct de vedere legal, nu sunt și etice.

 

Folosirea extensivă a antibioticelor este necesară pentru prevenirea îmbolnăvirii păsărilor ținute în cuști mici, supraetajate, în condiții de aglomerare, mizerie și acumulare de dejecții. 

Din cauza spațiului înghesuit și murdar, cuștile favorizează dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. Rezistența la antibiotice devine un lucru tot mai des întâlnit în industria ouălor. Studii științifice confirmă faptul că există un risc mai mare ca găinile crescute în cuști să dezvolte rezistență la antibiotice, comparativ cu cele crescute în sisteme ecologice.

Gazele emise poluează aerul din hale, dar și din perimetrul fermei, periclitând sănătatea locuitorilor din vecinătatea fermelor.

Conform standardelor, în cazul ouălor cu cifra 3, se acceptă furaje de calitate foarte proastă, sărace în nutrienți, ceea ce periclitează sănătatea găinilor și conținutul nutritiv al ouălor.

Rezultatele unui studiu efectuat în 2008 de un grup de cercetători din Italia (Hidalgo et co.) şi publicate în „Food Chemistry”, în care au fost studiaţi 41 de parametri fizici şi chimici ai calităţii ouălor provenite din cele patru sisteme de creştere a găinilor ouătoare, au arătat că există o diferenţă de ordin calitativ în defavoarea ouălor provenite din sistemul de creştere în cuşti.Ouăle provenite din fermele ecologice (bio) au o calitate superioară celor de tip convenţional, pentru că nu conţin reziduuri de pesticide, hormoni şi medicamente, au un conţinut mai redus de colesterol şi concentraţii mai mari din vitaminele A, D, E, K, B şi Omega 3. (prof. univ. dr. Mihai Decun)

Lipsa luminii naturale, a aerului curat și, mai ales, a spațiului, sunt, pentru găini, factori de stres care le declanșează comportamente agresive. Acestea se ciugulesc reciproc, provocându-și răni care le predispun la boli infecțioase și, în urma cărora, unele păsări sfârșesc în agonie. Fiindcă nu au spațiu să se miște, găinile suferă, adesea, de boli osoase precum osteoporoza, iar cantitățile mari de antibiotice care le sunt administrate, duc la apariția unor bacterii adaptate numite „superbugs” (cu rezistență multiplă la antibiotice). De asemenea, exploatarea păsărilor în cuști, față de alte sisteme de exploatare, favorizează cel mai mult apariția unor boli infecțioase precum salmoneloza.

În ultimii ani, românii au devenit foarte conștienți cu privire la sănătate, bunăstarea animalelor și problemele mediului înconjurător. Consumatorii sunt interesați să achiziționeze produse sustenabile (inclusiv ouă), de la producători locali, acestea fiind în legătură strânsă cu bunăstarea animalelor. Ei sunt dispuși să plătească mai mult dacă le este garantată calitatea. Un studiu recent arată că 82% dintre consumatori sunt interesați de ouăle de la găini care nu sunt ținute în cuști – free-range (49%) și ecologice (33%). De asemenea, unul dintre cele mai importante criterii de selecție a ouălor îl reprezintă condițiile în care au fost crescute găinile, astfel, la nivel național, numărul celor care conștientizează importanța bunăstării animalelor crește cu fiecare zi.

×


Ajută găinile! Solicită companiilor să nu mai folosească și/sau să nu mai comercializeze ouă de la găini ținute în cuști, marcate cu cifra 3!

35823 din 20000 semnături