(5 decembrie 2019)
Astăzi, peste 160 de ONG-uri, reprezentând mai mult de un milion de cetățeni din toată Europa, au cerut liderilor Uniunii Europene să se asigure că UE nu mai amână schimbarea legislației pentru bunăstarea animalelor, și anume eliminarea cuștilor din fermele industriale. Au trimis o scrisoare deschisă ca parte a campaniei „End the Cage Age” (Încheie Era Cuștilor) și a Inițiativei Cetățenești Europene, care a strâns recent peste 1.6 milioane de semnături.
Scrisoarea deschisă urează bun venit noului Vicepreședinte Executiv al Comisiei UE, Frans Timmermans, Comisarului Pentru Sănătate Și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides și Comisarului Agriculturii, Janusz Wojciechowski, și le solicită să introducă legislația adecvată pentru a sfârși practica plină de cruzime de a exploata animalele în cuști.
Peste 300 de milioane de porci, găini, iepuri, rațe, prepelițe și viței sunt închiși în cuști în fermele din Uniunea Europeană. Majoritatea cuștilor țin animalele înghesuite și nu le asigură spațiul necesar pentru a se mișca. Cuștile sunt pline de cruzime și complet nenecesare. Mai mult decât atât, sistemele de creștere intensivă sunt nesustenabile și contribuie la criza climatică cu care ne confruntăm în prezent. De aceea, ONG-urile cer noilor lideri europeni să ia măsuri.
În România, 5 milioane de animale din ferme sunt închise în cuști. Printre semnatarii scrisorii deschise se află și asociația F.R.E.E. din România, dedicată protejării animalelor și a naturii.
F.R.E.E. declară: „Peste 160 de ONG-uri pentru drepturile animalelor le-au transmis, astăzi, noilor lideri ai Comisiei Uniunii Europene, clar și răspicat, că nu pot ignora vocile a peste un milion de cetățeni europeni. Noii lideri trebuie să vină cu un suflu nou în felul în care se face politică și să demonstreze, astfel, că situația animalelor exploatate în ferme este un subiect de un deosebit interes pentru o societate civilizată”.