„Toți copiii spun că animalele lor preferate sunt câinele și pisica. Ale mele sunt găinile, iar ceilalți nu înțeleg cum de le iubesc așa de mult„ – mi-a spus Ioana, o fetiță minunată care prin poveștile sale își dorește să ne ajute să punem capăt suferinței găinilor crescute în baterii.
„Sunt Ioana, am 10 ani și de când eram mică am iubit găinile. În fiecare an am avut ocazia să văd cum iese un pui din ou la bunicii mei. În 2020 am putut sa îi îngrijesc de când au ieșit din ou până când s-au făcut mari și în tot acest timp am căpătat o relație specială cu ei. Au și ele un suflet, știu să îmbrățișeze și pot chiar să îți arate iubire. Sper să reușim să salvăm găinile din baterii!!”
Acum că o știți pe Ioana, să vă spun ce mi-a povestit despre găinușele ei. Toate au câte un nume, o zi de naștere și o personalitate distinctă. Ce m-a fascinat cel mai tare au fost aventurile prin care acestea au trecut și cât de diferite sunt între ele. Unele găini sunt foarte mâncăcioase, altele din cale afară de grațioase, câteva mai sensibile de fel, altele mai curajoase, unii pui iubesc îmbrățișările, alții sunt răutăcioși, alții plimbăreți și uneori se întâmplă să devină chiar eroii ogrăzii.
Din vorbă-n vorbă, am ajuns să aflu de la Ioana despre un cocoș care a început să cânte cât putea de tare pentru a-și preveni stăpânii că în țarcul găinilor intraseră câinii, despre un puișor care începea să puie neliniștit imediat cum se depărta de casă, și despre mulți alți pui, găini și cocoși. Peripețiile lor au fost scrise cu grijă de Ioana într-un caiet, alături de ilustrații și observații diverse, așa că vă invit și pe voi să vă bucurați acum de câteva dintre acestea.
Cutia Negriței
Era sfârșitul toamnei și era tot mai frig. Toate animalele erau bine, mai puțin Negrița. Era din ce în ce mai zgribulită și nu voia să iasă deloc din coteț. M-am gândit că poate îi e frig și că are nevoie de un loc ascuns și cald unde să poată sta. Am venit cu ideea să iau o cutie și să pun paie în ea, și să o fac patul Negriței. Zis și făcut! Când am pus cutia în cotețul ei, s-a dus direct în ea să se încălzească. De atunci, Negrița stă mai tot timpul în cutie la căldură.
(Ziua de naștere a Negriței este pe 17 Aprilie)
Albușoara
Albușoara este o găină golașă, albă (ca albușul). Nu am văzut-o când s-a născut, dar am văzut-o când era mai mare. Ceea ce mi se pare foarte ciudat este că Albușoara merge înapoi. Când era mică nu-mi aduc aminte să o fi văzut mergând înapoi, dar e un mister. Când Albușoara merge înapoi își îndoaie capul într-un mod foarte ciudat. Ea face ouă, mănâncă, bea apă, e bine în ciuda faptului că merge înapoi. Sfârșit!
Penuța, găina cea lacomă
Avem o găină de anul trecut pe nume Penuța, care e foarte lacomă și mănâncă mult. Odată era seară și era niște grâu pe jos. Penuța se dusese în coteț pregătită de culcare. Mai târziu toate găinile se duseseră în coteț. Și Penuța s-a dat atunci jos din coteț și s-a dus la grămada de grâu să mănânce. Dar nu am mai lăsat-o, pentru că avea deja gușa foarte plină. Cam așa e Penuța, găina cea lacomă.
Poate unii oameni cred că găinile sunt prostuțe, dar sper că cei care vor citi povestea asta vor vedea că nu sunt.
Îmbrățișare lui Pivinel
Eram afară și stăteam cu puii și îl îmbrățișam pe Pivinel (el stătea pe un buștean mare). Eu îmi aplec capul să îl îmbrățișez și, deodată, își întinde capul pe umărul meu. Și ne-am îmbrățișat. Deci și găinile știu să dea îmbrățișări!
Grația Irinei
(o găină roșcată, bătrână)
Era dimineață și duceam găinile în vale (acolo stau ele ziua). În drum spre vale este ca o alee, iar în capătul ei era un buștean pe jos. Găinile mergeau într-un oarecare șir și când ajungeau la buștean îl săreau pe rând. Când a venit rândul Irinei, ea nu a sărit bușteanul, în schimb s-a urcat pe el, a fluturat din aripi și abia apoi s-a dat jos și a mers mai departe. Asta e grația Irinei.
Vouă ce v-a rămas în gând după poveștile Ioanei?
De multe ori când ne gândim la găini, nu le percepem ca fiind ființe complexe, cu propriile trăsături, sentimente, trăiri și povești. Vedem doar niște păsări printre alte păsări și nu avem curiozitatea de a ne apropia de ele și a le descoperi lumea și unicitatea. Căci dacă am face asta, nu am rămâne indiferenți la suferința lor.
V-ați întrebat vreodată de ce suntem mai atașați de cățeluși și de pisici? Oare pentru că le-am dat șansa să ne arate lumea lor? Pentru că suntem dornici să îi înțelegem? Pentru că suntem parte la bucuriile, dezamăgirile și peripețiile prin care trec?
Haideți să oferim și altor animale această șansă de a se face remarcate! Haideți să ne deschidem sufletul către ele și să fim atenți la poveștile lor.
Dacă v-au plăcut istorisirile Ioanei și vreți să mai citiți despre puii ei, dați-ne de veste. Iar dacă aveți chiar voi întâmplări cu pui, găinușe sau cocoși, nu vă sfiiți să le împărtășiți cu noi, ne va face mare plăcere.
Articol realizat de Ana Stinghe