Găinile ouătoare din zilele noastre sunt originare din jungla Subcontinentului Indian. Abilitatea găinii de a produce mai multe ouă într-un interval scurt de timp a fost folosită de-a lungul istoriei pentru a le transforma în păsările pe care le avem acum, care fac câte un ou aproape în fiecare zi, fără a fi nevoie de fertilizare. La vârsta de aproape 72 de săptămâni, o găină va fi depus aproximativ 300 de ouă. În mediul lor natural, găinile își petrec o mare parte a timpului scurmând după hrană. Aceasta înseamnă că sunt foarte motivate să manifeste comportamente precum cele de căutare a hranei și ciugulire. Copacii sunt folosiți frecvent pe post de stinghii în timpul nopții, pentru evitarea prădătorilor. Înainte de a se oua, găinile își construiesc un cuib. Ele manifestă comportamente de întreținere a penajului precum băile de praf și extinderea aripilor. Acestea sunt numite des „comportamente naturale”, comportamente tipice întâlnite la găini.
În fermele industriale pe care le avem în prezent, există câteva perioade distincte în viața unei găini. Păsările ouătoare se nasc într-un incubator și sunt mutate într-un loc de creștere. Acest document oferă o prezentare generală a fiecărui stadiu din viața găinii, începând cu:
În fermele industriale pe care le avem în prezent, există câteva perioade distincte în viața unei găini. Păsările ouătoare se nasc într-un incubator și sunt mutate într-un loc de creștere. Acest document oferă o prezentare generală a fiecărui stadiu din viața găinii, începând cu:
Incubatorul
Păsărilor folosite pentru stocul de producție li se iau ouăle pentru a fi plasate într-un incubator. Aici, ouăle sunt ținute într-o atmosferă optimă constantă și la o temperatură regulată. La 21 de zile, puișorii sunt pregătiți să eclozeze, folosindu-și ciocul pentru a sparge coaja oului (în sălbăticie, cloșca își ajută puii în acest proces). Puișorii au mobilitate imediat după eclozare, fiind relativ maturi. Puișorii „de o zi” au, de regulă, vârsta de 72 de ore.
În prezent, puii destinați sistemelor de creștere ecologice nu sunt tratați diferit până ajung la ferma unde vor fi exploatați.
Determinarea sexului
După eclozare, puii sunt plasați pe o bandă rulantă, unde li se va determina sexul. Femelele sunt păstrate, iar masculii uciși, prin gazare sau macerare (ceea ce se crede a fi o manieră mai blândă în comparație cu gazarea).
Rasele de pui au fost dezvoltate ori pentru producții de carne ori pentru ouă, prin urmare, masculii raselor ouătoare nu sunt potriviți pentru carne. Marea Britanie gazează deseori puii de o zi pentru a-i vinde pe piață ca hrană pentru reptile.
Debecarea sau tăierea ciocului
Puișorilor de sex feminin meniți să trăiască în baterii îmbunătățite, sisteme free range și în hale, li se vor tăia ciocurile. În unele țări nu li se taie ciocul găinilor ținute în cuști. De asemenea, această practică nu este des întâlnită în sistemele ecologice, iar unele dintre acestea o interzic.
Vaccinarea și controlul paraziților
Până la 16 săptămâni, puii (inclusiv cei crescuți în sisteme ecologice) primesc între 6 și 8 vaccinuri împotriva unor virusuri. Maladii precum boala lui Marek și Gumboro pot cauza moartea, însă pot fi controlate aproape 100% prin vaccinare. În timp ce vaccinarea poate preveni boli respiratorii, calitatea aerului și controlul temperaturii sunt esențiale în controlarea acestora. Vaccinurile au loc prin injecții, apă de băut sau spray-uri.
Salmonella este ținută sub control în unele țări din U.E. prin vaccinare. În alte părți ale lumii există o prevalență ridicată de salmonella și numai o mică rată de vaccinare. Sunt folosite, de asemenea, medicamente anti-coccidiene, pentru a preveni coccidioza, un parazit care infectează intestinele păsărilor, cauzând moartea puilor și afectând productivitatea păsărilor ouătoare.
Acarianul roșu este un parazit care suge sângele și care trăiește pe pielea păsărilor, cauzându-le iritații severe ale pielii, productivitate scăzută și, uneori, moartea. Acesta poate reprezenta o problemă gravă atât în sistemele cu baterii, cât și în cele cage-free și este dificil de controlat. Tratamentul include dezinsecția clădirilor și spray-urile cu aerosol.
Viermii paraziți sunt, de asemenea, o problemă, în special pentru păsările de pe suprafețele din exterior și pot fi tratate cu antihelmintice.
Transportul
Găinile ouătoare sunt transportate mai des de-a lungul vieții lor decât, spre exemplu, puii crescuți pentru carne (broilere): ele sunt mutate din incubator în locul de creștere pentru tineret, iar apoi în ferma în sine, unde vor începe producția de ouă (excepție făcând păsările din unele sisteme ecologice, care sunt crescute în același loc unde vor depune ouăle mai târziu). La sfârșitul producției, păsările sunt transportate către abator. În timpul mutării din incubator la tineret, este esențială menținerea unui ambient potrivit, iar nivelul de stres la care sunt supuse să fie unul minim. Condițiile de transport pot influența sănătatea și ritmul de creștere al păsărilor.
Puicuțele
O puicuță reprezintă o găină ouătoare tânără, care încă nu a ajuns la maturitate. Puicuțele sunt, de regulă, crescute într-un țarc de tineret. într-un sistem de tip hală, deși din ce în ce mai multe ferme încep să le crească în tipuri de sisteme în care vor depune ouăle ulterior, pentru a face tranziția de la perioada de creștere la cea de ouat mai predictibilă și mai puțin stresantă.
La vârsta de aproape 16 săptămâni, puicuțelor le-a crescut deja penajul și au capacitatea de termoreglare, punct în care sunt transportate către sistemul prevăzut pentru ouat.
Etapa maturizării și a depunerii ouălor
Găinile ajung la perioada de depunere a ouălor în jurul vârstei de 19 săptămâni. Ele deja vor fi trăit în sistemul pentru ouat, unde lumina a fost gestionată cu grijă cu câteva săptămâni în prealabil, pentru a controla debutul perioadei de ouat.
Bateriile convenționale
Cuștile sunt, de regulă, constituite din plase de metal, cu o dimensiune de 50 x 50 cm, jgheaburi pentru hrană, adăpători de tip biberon și o podea din sârmă înclinată pentru ca ouăle să se rostogolească în afara lor. Nu există spațiu pentru cuibărit, cocoțat sau așternut în care să scurme sau să facă băi de praf, dar există un dispozitiv de scurtare a ghearelor.
Aranjarea cuștilor poate fi pe un singur nivel sau vertical pe 9 nivele. Inspecția păsărilor din nivelele înalte poate fi dificilă. Cuștile se află în interior, în adăposturi uriașe, într-un mediu controlat și fără lumină naturală. Numărul de păsări dintr-un adăpost poate varia de la sute la sute de mii. Fermele pot deține peste un milion de găini, dar în adăposturi diferite.
Europa a interzis bateriile convenționate în ianuarie 2012. Țările din afara U.E. nu au reglementări în privința cuștilor. Țări precum SUA și India pot crește în mod normal 8-10 găini într-o baterie în care U.E. ar ține 5 găini.
Baterii îmbunătățite
Bateriile îmbunătățite sunt similare cu cele convenționale, oferind mai mult spațiu și înălțime, un cuibar, stinghii care să asigure minimum 15 cm pe cap de găină, zonă pentru dejecții și un dispozitiv pentru scurtarea ghearelor. Mărimile acestora variază. Cele cu dimensiuni mai mici pot adăposti mai puțin de 10 păsări (singurul tip acceptat în Suedia). Cele cu dimensiuni mai mari și folosite mai des, pot adăposti între 60 și 80 de păsări și sunt numite colonii. Fiecare găină are la dispoziție un spațiu de 750 cm2. În Statele Unite există în prezent o discuție pe tema înlăturării cuștilor, iar în Europa există Inițiativa Cetățenească Europeană „Încheie Era Cuștilor”.
Programul de iluminat: Găinile din cuști sunt, de regulă, ținute în adăposturi închise, cu iluminare artificială și sisteme de aerisire cu ventilatoare. Iluminatul este, de obicei, slab, pentru a reduce nivelul de activitate al găinilor, dar rămâne pornit de-a lungul multor ore pe timpul nopții, iarna, pentru a se asigura ouatul găinilor pe tot parcursul anului. În Uniunea Europeană, se cere ca găinile să fie ținute în întuneric o perioadă de aproximativ 8 ore din 24. Găinile închise în baterii nu au parte niciodată de lumină naturală sau de aer proaspăt și nu sunt scoase din cuști decât atunci când nu mai pot depune îndeajuns de multe ouă pentru profit și sunt trimise la abator.
Sisteme cu așternut permanent – hale la sol
Niveluri multiple. Voliera este structura în care păsările sunt ținute într-un adăpost cu așternut pe podea și stinghii pe mai multe niveluri pentru cățărat și alte activități. Găinile tind să folosească fiecare nivel pentru diferite acțiuni, și anume, scormonitul pe nivelul inferior, ciugulitul pe cel intermediar și cocoțatul la înălțime în timpul nopții. Acest sistem le furnizează păsărilor mai multă libertate de a se mișca una de lângă cealaltă, ceea ce ajută la reducerea comportamentelor de ciugulire vătămătoare.
Cuibarele, împreună cu jgheaburile de hrană și dispozitivele tip biberon, sunt furnizate pe mai multe niveluri. Alte sisteme pot avea stinghii înalte, fie în formă de A, bare sau locuri de odihnă deasupra așternutului. Densitatea maximă a stocului este de 9 păsări/m2.
Cotețe
Nivel singular. Au, de regulă un singur nivel (variază în funcție de adăugarea stinghiilor suspendate), jumătate așternut, jumătate podea perforată cu stinghiile încorporate. Cuibare, dispozitive de adăpare de tip biberon și dispozitive de hrănire. Acest sistem adăpostește până la 9 păsări/m2.
Țarcul de iarnă
Acesta este o suprafață acoperită, cu așternut, adițională halei principale. Trapele le permit păsărilor treacă din adăpost în grădină/țarc. Este acoperită cu plasă de sârmă, astfel va fi aerisită și iluminată natural. Uneori, această suprafață este numită verandă. Prin furnizarea acestor tipuri de ieșiri de la o vârstă tânără, păsările sunt încurajate să cutreiere mai târziu când vor fi transferate în sisteme free-range. Acest tip de grădină/țarc nu este inclus în calculul spațiului oficial pe care îl au la dispoziție găinile, fiindcă nu au acces la el noaptea.
Free-range
Găinile în sisteme free-range au acces către o zonă de explorare, în aer liber. Adăpostul poate fi fix sau mobil și mutat câțiva metri în fiecare zi. Interiorul este amenajat la fel ca în sistemele cu așternut permanent (hale la sol). Există trape care le oferă acces către zona în aer liber. Seara, găinile revin în interior pentru a fi protejate de prădători și pentru a se asigura că ouăle vor fi depuse în cuibare. Zona exterioară necesită adăpost pentru a încuraja păsările să exploreze. Găinile ouătoare se folosesc de această suprafață dacă este de calitate (prezența copacilor, tufișurilor sau a gardurilor vii). Acoperișuri naturale precum copacii pot ajuta la reducerea comportamentelor de ciugulire vătămătoare.
Sfârșitul ciclului de ouat
La vârsta de 60-70 săptămâni, producția de ouă va scădea, ceea ce presupune sfârșitul ciclului de ouat. Păsările sunt numite găini epuizate. La aproximativ 72 de săptămâni, păsările sunt scoase (etapa de depopulare) și transportate la abator. Multe țări nu au destule abatoare dotate pentru uciderea găinilor ouătoare, astfel încât păsările parcurg distanțe mai lungi până la un abator decât acelea exploatate pentru carne (puii broiler).
Năpârlirea este un proces natural prin care păsările elimină penele vechi pentru a crește altele. De asemenea, în această fază, găina nu mai produce ouă, pentru ca tractul său reproductiv să se reînnoiască. În mod normal, aceste lucruri se întâmplă prin accesul redus la lumină naturală. În sisteme industriale din țări precum SUA și de-a lungul Asiei, păsările care ajung la finalul ciclului de ouat vor fi înfometate pentru una sau două săptămâni, pentru a stimula în mod artificial procesul de năpârlire. Găinile vor da un randament mai mare comparativ cu perioada anterioară de ouat. În Europa și India este interzisă această metodă, din cauza problemelor de bunăstare asociate cu înfometarea pentru inducerea năpârlirii.
Liniile de reproducție
La nivel global, există numai două companii care dețin rasele din care provin toate tipurile de găini ouătoare folosite pentru comerț – Hendrix și Lohmann, având în jur de 15 rase obținute prin încrucișarea celor două. Păsările sunt fie roșcate, albe, negre, fie o combinație dintre acestea, existând caracteristici similare între rase, dar toate sunt selectate pentru un randament mare de ouă. Rasele tradiționale nu sunt folosite, în general, în fermele comerciale mari. Pe măsură ce liniile de rase sunt dezvoltate, este ales sexul care va fi păstrat, celălalt fiind ucis imediat după eclozare. În cadrul stocului de reproducție, pot exista mutilări pentru puișorii masculi, inclusiv tăierea crestei și a ghearelor. Este posibil ca atât găinilor cât și cocoșilor să li se taie ciocurile și ultima falangă a degetelor mediale și din spate. Stocurile de reproducție sunt, de regulă, crescute într-un sistem cu așternut permanent.
Sursa: Compassion in World Farming – The Life of Laying Hens