Cu ce mă poate afecta pe mine suferința găinilor ținute în cuști?

Cu ce mă poate afecta pe mine suferința găinilor ținute în cuști?

Antropocentrismul este un concept filosofic conform căruia oamenii sunt entitățile cele mai importante din lume, superiori naturii și singurii care au valoare intrinsecă. Teoria aceasta are rădăcini atât de vechi în istoria omenirii – o regăsim chiar și la Aristotel – încât produce efecte în zilele noastre fără a fi nevoie să-i cunoaștem numele sau nuanțele, pare o parte inerentă a stilului de viață pe care îl alege majoritatea. Însă, chiar din definiția pe care Enciclopedia Britannica o propune pentru „antropocentrism”, aflăm și problemele legate de moralitatea și etica acestei ideologii și contraargumentele formulate de-a lungul timpului.

Așadar, deși tindem să credem că este „justificat” să profităm și să exploatăm natura ca pe o „resursă” și că nu este necesară responsabilitatea în acțiunile noastre, s-a dovedit întotdeauna că răul pe care oamenii îl fac altor ființe ajunge să le facă rău chiar oamenilor cu un efect de bumerang.

Să privim, de exemplu, cazul găinilor din sistemele intensive de creștere. Preconcepțiile legate de specia lor pot reprezenta o piedică în calea înțelegerii nevoilor lor și nu ne motivează să arătăm compasiune legat de nivelul inacceptabil de suferință prin care ele trec trăind în cuști minuscule, motivând adesea cu un răspuns precum „Cu ce mă poate afecta pe mine suferința găinilor ținute în cuști?”

Noi am găsit câteva răspunsuri la întrebarea de mai sus, iar modul principal în care ne afectează suferința găinilor ținute în cuști, din punctul nostru de vedere, este legat de obturarea capacității de a empatiza cu ființele non-umane și, într-un final, cu ființele umane.  Expunerea îndelungată la diferite forme de abuz exercitate asupra viețuitoarelor dezumanizează și desensibilizează. Un studiu realizat în 1997 de către Societatea din Massachusetts pentru Prevenirea Cruzimii Împotriva Animalelor și Universitatea Northeastern (Massachusetts Society for the Prevention of Cruelty to Animals and Northeastern University) a arătat că oamenii care pot abuza animalele sunt de cinci ori mai predispuși să abuzeze și oamenii. Empatia ne ajută să nu normalizăm chinul și suferința, ne ajută să ne punem în pielea altei ființe și să nu permitem să trăiască într-un mod în care știm că nici noi nu am vrea și nu am putea să trăim. Cu ajutorul empatiei ne putem imagina foarte ușor faptul că ne-am fi putut naște ca găini și să oferim mila, iubirea și respectul pe care ne-am fi dorit să le primim.

Dacă anumite fenomene se petrec departe de ochii noștri, nu înseamnă că sunt acceptabile. Să ne gândim doar la faptul că, dacă am avea o găină în fața noastră, primul instinct nu ar fi să o închidem într-o cutie de pantofi, conștientizând că nimeni nu merită să trăiască într-o cutie de pantofi, sufocându-se. De ce să permitem ca, undeva în lumea asta, niște găini să fie închise în cuști, înghesuite, sufocate, disperate, înconjurate de surate torturate sau chiar moarte, dacă noi cu mâinile noastre nu am face asta vreodată?

Doctor Konrad Lorenz, câștigător al premiului Nobel, a afirmat că „Cea mai rea tortură la care este supusă o găină ce trăiește în cușcă este lipsa posibilității de a se retrage undeva pentru a oua. Pentru o persoană care știe câte ceva despre animale, este sfâșietor să privească modul în care o găină tot încearcă să se târască printre celelalte găini din cușcă pentru a căuta în van intimitate.” Ouatul este un act intim pentru găini, așa cum cățăratul este un act natural și scurmatul după hrană un instinct. Am putea spune că acestea sunt nevoile primare, esențiale, iar găinile aflate în imposibilitatea de a-și manifesta aceste instincte se simt la fel de deznădăjduite și pierdute ca un om forțat să se târască în loc să meargă.

Știm bine că orice factor de stres resimțit de către noi, oamenii, se reflectă instantaneu în nivelul nostru de sănătate prin intermediul căderii părului, apariției erupțiilor cutanate, excesului de sebum și multe altele. Putem spune chiar că, în ce ce privește ceea ce „produce” corpul unui om, supărarea, ritmul galopant și stresul reprezintă fenomene ce afectează vizibil, imediat și tangibil sănătatea. Analizând astfel situația, cum am putea crede vreodată că un ou provenit de la o găină ținută în asemenea condiții chinuitoare pentru ea poate fi ceva „bun”, „sănătos” sau chiar „hrănitor”? În condițiile în care credem că o plantă de casă are nevoie de apă în mod regulat, lumină, pământ schimbat, iubire și vorbe calde pentru a crește sănătoasă și a nu se usca, cum putem considera că o găinușă conștientă de situația și contextul său ar avea nevoie de mai puțin de atât?

Foto: Otwarte Klatki

Lucrurile se complică și mai tare când discutăm despre boli ce pot fi transmise consumatorilor, precum Salmonella Enteridis. Conform studiului denumit Impactul diferitelor sisteme de creștere asupra calității și siguranței ouălor, realizat în 2011, observațiile mai multor studii efectuate în Germania, SUA, Franța, Belgia și Danemarca indicau o prevalență a Salmonellei Enteridis în ouăle provenite de la găinile crescute în cuști, comparativ cu un nivel mai scăzut sau inexistent în ceea ce privea ouăle provenite de la găinile din sistemele free-range sau organice.

Luând în calcul toate aceste argumente, putem afirma că dacă ne pasă de noi este imperativ să ne pese și de tot ce ne înconjoară. Pentru că atât de mult cât afectăm prin acțiunile noastre alte ființe, invariabil ne vom afecta pe noi înșine.

Dacă tot ce ai citit în acest articol nu te lasă indiferent, alătură-te nouă și împrumută vocea ta milioanelor de găini ce vor să spună „avem nevoie de spațiu” – semnează petiția aici! Poți fi super-erou devenind voluntar pentru a contribui chiar tu la bunăstarea animalelor. Află mai multe accesând romaniafaracusti.ro și  facebook.com/FreedomAndRespectForEveryEarthling. Între timp, poți ajuta prin a renunța la ouăle marcate cu cifra 3 și chiar la consumul de ouă. Îți oferim câteva alternative plant-based, feluri de mâncare delicioase pe care le poți încerca oricând!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *